




Sabin Bălaşa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni, Olt - d. 1 aprilie 2008, Bucureşti) a fost un pictor român, autor şi regizor de filme de pictură animată, cât şi scriitor. Absolvent în 1955 al Institutului de Artă Nicolae Grigorescu Bucureşti.
Obsesia declarată a vieţii şi a artei lui Sabin Bălaşa a fost să iniţieze o mare renaştere artistică şi culturală. El a ales să fie renascentist, înţelegând că Renaşterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoţeşte, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălaşa, care cuprinde, deopotrivă şi creaţia cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaţionale pentru filmele de animaţie[necesită citare]), literară şi publicistică, îşi pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.
Deşi arta sa nu e nici pe departe facilă, ea se dezvăluie cu generozitate şi, pe insesizabile trepte de iniţiere, spune cu adevărat ceva oricărui privitor. Pe Sabin Bălaşa nu trebuie să-l explici ca să-l simţi, şi abia după ce-l simţi începi să-ţi explici lumea în care ai simţit. O hermeneutică hipnotică unică şi tipică artei lui Sabin Bălaşa dezvăluie cu discreţie ceea ce autorul ştia dintotdeauna - Renaşterea pe care îşi propunea s-o iniţieze înflorise deja din chiar clipa în care măiastra sa mână apucase penelul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu